marți, 22 septembrie 2009

Calul cu manere dresat, din nou, de Marius Urzic a

Gimnastul roman a castigat la Internationalele Frantei, fara emotii, exercitiul la aparatul care l-a consacrat
Primul concurs important de gimnastica din acest an, Internationalele Frantei, a insemnat si primul succes pentru Marius Urzica, cel mai bun gimnast din lume la cal cu manere. Compatriotul nostru nu a avut nici o problema intr-o finala in care a concurat elita acestui aparat, castigand aurul cu nota 9.775. Cel de-al doilea roman prezent in finala, Ioan Suciu, a avut, de asemenea, o evolutie foarte buna ocupand locul trei cu 9.625, pozitia secunda revenindu-i francezului Eric Casimir cu 9.725. Din pacate pentru noi, evolutiile bune de la cal cu manere nu au fost repetate si la sol, aparat la care atat Dragulescu, campionul mondial en-titre, cat si Ioan Suciu, un specialist al probei, au ratat calificarea in finala, ocupand locurile 16, cu 9.150, respectiv 30 cu 8.460. Cei doi si-au luat, in schimb, revansa la sarituri. Astfel, Ioan Suciu s-a calificat primul in finala, cu 9.525, in vreme ce Dragulescu a ajuns in aceasta faza a competitiei de pe locul 6 cu nota 9.375. De altfel, Suciu a si castigat proba de sarituri cu o nota de 9,550. In finalele de ieri, au mai evoluat Marius Urzica, la paralele, Leonida Floarea, la sol, paralele si barna (unde a obtinut locul doi cu nota 9,250), si Oana Ban, la barna si sol.

Niciun comentariu: