marți, 28 aprilie 2009

An de creştere economică record, dar cu un leu slăbit

CNP anunţă un curs de 3,63 lei/euro
în 2008, faţă de 3,55 lei/euro conform prognozei de primăvară

În trimestrul trei, România ar putea ajunge la o creştere economică de 10%

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a prezentat joi estimările de toamnă asupra evoluţiei economiei româneşti. Veştile bune sunt că în 2008 România ar putea avea o creştere economică record, de 9,1%, faţă de 6,5% cât estimase CNP în primăvară, şi că salariile vor creşte în continuare într-un ritm alert. În 2007, creşterea economică a fost de 6%, iar în 2006, de 7,9%. Mai mult decât atât, după o creştere economică de 8,8% în prima jumătate a acestui an şi de 9,2% în trimestrul doi, economia românească ar putea înregistra în al treilea trimestru o creştere economică de două cifre, estimată la circa 10%.

„Este posibil să avem o creştere chiar de peste 10% în trimestrul trei, dar nu putem spune sigur. Va fi de peste 9,3% şi se va situa în jurul valorii de 10%“, a declarat joi Ion Ghizdeanu, preşedintele CNP. Ridicarea estimării privind aprecierea PIB de la 6,5% în primăvară la 9,1% în toamnă se datorează în mare
măsură şi anului agricol, care a fost unul deosebit de bun faţă de cel din 2007.

Inflaţie cu 0,5% mai mare anul viitor

Veştile proaste nu sunt însă de neglijat. Deşi a menţinut previziunea de inflaţie pentru anul în curs la 5,8%, Comisia anticipează un nivel mediu de 4,5% în 2009, cu jumătate de procent peste prognoza din aprilie. Luna trecută a fost pentru a doua oară din ’90 până astăzi când în loc de inflaţie România a avut deflaţie, preţurile de consum scăzând în august cu 0,09%, inflaţia anuală ajungând astfel la 8,02%.

În acelaşi timp, leul, slăbit de neîncrederea generalizată a investitorilor străini, speriaţi de criza din SUA, ar putea încheia anul la o cotaţie medie de 3,63 lei/euro, şi nu de 3,55 lei/euro cât se estima în primăvară.

Cele mai afectate de slăbirea leului, care era cotat ieri de BNR la 3,6773 lei/euro, cu 0,83 de bani
mai mult decât miercuri, sunt persoanele care au de făcut plăţi în moneda unică europeană, cum ar fi ratele la bănci sau chiriile. Cei care au împrumuturi la bănci sau sunt hotărâţi să facă un credit
vor fi afectaţi şi de tendinţa generală la nivel mondial de apreciere a dobânzilor, care va avea efecte şi în România. În ceea ce priveşte salariul mediu al românilor, CNP este în continuare optimistă. Conform previziunii de toamnă, salariul mediu pe economie va fi anul acesta de 1.260 de lei, în urcare cu 58 de lei faţă de cel prezentat în primăvară. În iulie, salariul mediu net pe economie a fost de 1.308 lei, cu aproape 26% mai mare decât în perioada similară din 2007.

Niciun comentariu: