marți, 28 aprilie 2009

Pasajul Baneasa, mai scump cu 4 milioane de euro inainte sa inceapa lucrarile

Dupa trei luni de la inceperea lucrarilor la pasajul subteran de la Baneasa, autoritatile anunta ca proiectul se va scumpi cu aproape 50%. Chiar daca muncitorii de la Lena, constructorul pasajului subteran de la Baneasa, termina lucrul zilnic inainte de lasarea intunericului, ministrul transporturilor, Ludovic Orban, spune ca se construieste non-stop la aceasta lucrare care tine soferii aproape o ora blocati in zona din cauza restrictiilor de circulatie.

Chiar daca firma portugheza Lena, constructorul pasajului subteran de la Baneasa, a sapat numai cateva gropi in trei luni, surse oficiale din Ministerul Transporturilor ne-au declarat ca lucrarile se vor scumpi cu aproape 50%. „Contractul la pasajul subteran Baneasa este de circa 13 milioane de euro
. Lucrarile se vor scumpi cu aproape jumatate sau chiar vor depasi acest procent din cauza utilitatilor. Este vitala constructia acestei artere rutiere din nordul Capitalei, pentru ca zeci de mii de autovehicule circula zilnic in zona aeroportului Baneasa”, ne-au explicat sursele citate.

Luxten scumpeste cu 15% lucrarile la pasaj
Reprezentantii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) au recunoscut ca lucrarile pentru mutarea utilitatilor costa aproximativ jumatate din valoarea contractului de constructie a pasajului. „Primaria Capitalei a incheiat contracte de exclusivitate cu firmele
Luxten si Romtelecom. Acestea isi pot muta utilitatile la preturile stabilite, foarte mari. Numai Luxten scumpeste cu 15% lucrarile la pasajul Baneasa. Mutarea utilitatilor firmelor Luxten si Romtelecom costa peste un milion de euro. Firmele care muta utilitatile ne santajeaza si numai daca obtin preturi
aberante muta utilitatile”, ne-au explicat oficialii CNADNR.

Primaria Capitalei, datoare cu 4 milioane de euro
Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, ieri, ca lucrarile la pasajul subteran de la Baneasa ar putea fi finalizate in patru luni daca Primaria Capitalei va pune la dispozitie un teren de circa 5.700 metri patrati. „Costul pasajului Baneasa va mai creste cu aproximativ 4 milioane de euro din cauza înlocuirii solutiilor tehnice. Primaria Municipiului Bucuresti va suporta costul mutarii acelor casete de sub pasajul subteran de la Baneasa”, a afirmat Ludovic Orban. Ministrul transporturilor a precizat ca va participa, luni, la sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti pentru ca firma portugheza Lena sa aiba la dispozitie 5.700 de metri patrati de teren din zona aeroportului Baneasa. „Luni, impreuna cu primarul general Sorin Oprescu vom participa la sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Nici macar nu au trecut pe ordinea de zi aprobarea Planului Urbanistic Zonal si exproprierea terenurilor. Le voi explica prieteneste consilierilor de ce Ministerul Transporturilor si bucurestenii are nevoie de acest teren”, a mai explicat Orban.

Promisiuni electorale pe seama drumurilor
Chiar daca au trecut patru ani de guvernare si Ministerul Transporturilor se bate cu pumnul in piept ca a construit 4 (patru) kilometri de autostrada pe care nu se poate circula, ministrul Ludovic Orban a anunta ca peste 2.000 km de drumuri expres si autostrazi vor fi realizati în România în urmatorii opt ani. „E timpul sa tratam cu profesionalism, nu electoral, modernizarea si reabilitarea
infrastructurii de transport din România. Consider ca pe scurtul meu mandat, de un si jumatate, au fost efectuate cele mai multe lucrari de infrastructura. Numai pentru autostrada Transilvania au fost alocate fonduri de circa 500 milioane de euro”, a precizat Ludovic Orban. Referitor la autostrada Moldova (Iasi -Târgu Mures), ministrul a mai spus ca s-a realizat un studiu de prefezabilitate si urmeaza organizarea licitatiei pentru desemnarea firmei de proiectare.

Niciun comentariu: