marți, 28 aprilie 2009

Fondurile de precampanie, pusculita secreta

Legea votului uninominal stabileste perioada campaniei electorale la ultimele 30 de zile dinaintea alegerilor, iar Legea finantarii partidelor si a campaniei electorale reglementeaza cine controleaza de unde provin si cum sunt cheltuiti banii de catre formatiunile politice. Nicaieri nu se gasesc insa prevederi referitoare la perioada de precampanie, fapt speculat din plin, si cu tot mai mare abilitate, de catre politicieni.

Pana de curand, cadourile electorale au format "arsenalul" precampaniei, dar politicienii au facut si urmatorul pas: publicitatea politica. Este vorba de reclame
cu sigla partidului, publicate deja in diferite ziare considerate a avea priza la public, de afise lipite pe stalpi si fluturasi bagati in cutiile postale. Primii care au profitat de carentele legii sunt liberalii si ei se apara spunand ca nu sunt reclame electorale atata vreme incat nu se indica votarea unui anume candidat.



Biroul Electoral Central se declara "legat de maini", atata vreme cat, din punctul de vedere al legilor, ce se cheltuieste in afara celor 30 de zile nu exista. Situatia este privita in mod diferit si de analisti. "Toti competitorii ar trebui sa fie egali si atunci cei care incep mai devreme incearca sa profite, sa-si asigure un avantaj in fata celorlalti", considera politologul Cristian Parvulescu. La randul sau, Adrian Moraru, director adjunct al Institutului pentru Politici Publice, crede ca nu trebuie interzisa precampania, ci doar sa fie instituit un mecanism de controlare a fondurilor cheltuite.


"Promovam o romanie mandra si prospera. Salariul mediu s-a dublat. PNL va continua cresterea salariilor." Acesta este textul care ii sare in ochi cititorului dintr-o reclama pe un sfert de pagina de ziar, in care premierul Tariceanu zambeste larg si da mana cu un grup de muncitori. Reclame de acest fel au aparut in mai multe publicatii cu priza la publicul iubitor de fotbal sau de scandal. Alte materiale promotionale – fluturasi bagati in cutiile postale ale bucurestenilor – "vorbesc" si ele despre ce-si propun sa realizeze democrat-liberalii dupa data de 30 noiembrie. In mod evident, toate acestea sunt mesaje de campanie, iar startul s-a dat o data cu lansarea, in atmosfera festiva si pe ritmuri muzicale, a candidatilor partidelor.



Din punct de vedere legal, actiunile de acest tip nu pot fi insa incadrate ca apartinand campaniei electorale din simplul motiv ca Legea votului uninominal nr. 35/2008, rezultat al stranselor intelegeri intre PNL si PSD, se refera doar la perioada de 30 de zile dinaintea datei
alegerilor. Ce se intampla inainte nu este cuprins in actul normativ si ca atare nu exista nici sanctiuni si nici autoritati care sa vegheze! O noua lege din categoria celor fara dinti. In plus, partidele incearca sa convinga de faptul ca ceea ce vede toata lumea nu este reclama electorala, ci cu totul altceva. si-au luat chiar masuri suplimentare de precautie, in sensul ca in materialele lor promotionale nu indica electoratului sa le voteze candidatii, astfel incat respectivele afise par a fi mai degraba incadrate la publicitate politica, nu la publicitate electorala. "Vedeti undeva in reclama ca scrie «Votati PNL»? Nu.



Este doar unul dintre mesajele noastre catre electorat, pe care le transmitem tot timpul", ne-a spus purtatorul de cuvant al PNL, Tudor Chiuariu. Intrebat pe ce perioada si-au propus liberalii sa transmita electoratului mesaje prin reclame in ziare, ex-ministrul avea insa sa se contrazica repede: "Nu o sa va devoalez acum strategia noastra de campanie!". Faptul ca nu este tocmai in regula ca partidele sa inceapa campania cu multe luni inainte de startul oficial este recunoscut si de autoritati, dar "vina" este pusa pe seama carentelor legislative. Nimeni nu poate sanctiona pe nimeni in nici un fel. "Legea reglementeaza doar campania electorala desfasurata pe durata celor 30 de zile. Ce este in afara celor 30 de zile nu intra sub incidenta legii", ne-a precizat purtatorul de cuvant al Biroului Electoral Central, Marian Muhulet.



In plus
, acesta ne-a declarat ca, pentru a se putea implica, BEC trebuie sa fie sesizat, fapt care nu s-a intamplat. si, cel mai probabil, nici nu se va intampla din moment ce aproape toate partidele apeleaza la astfel de strategii. Problema precampaniei este privita in mod diferit si de analisti. "Trebuie sa vedem carentele legii, pentru ca intre spiritul si litera legii exista unele diferente. Din punct de vedere formal, nu sunt actiuni de campanie, dar este evident ca, de fapt, e campanie. E doar un artificiu prin care partidele incearca sa se sustraga raspunderii. Toti competitorii ar trebui sa fie egali si atunci cei care incep mai devreme incearca sa profite, sa-si asigure un avantaj in fata celorlalti", ne-a declarat politologul Cristian Parvulescu. "Nu este campanie electorala, ci una politica si nu vad de ce ar trebui sa fie interzisa, pentru ca un partid are dreptul sa iasa si sa spuna ce doreste. Faci campanie cand ai ceva de spus.



Daca eu sunt lenes, adversarul meu de ce sa fie nevoit sa stea?", ne-a precizat, in schimb, Adrian Moraru, director-adjunct al IPP. Cea mai mare problema prin nereglementarea perioadei precampaniei electorale o constituie insa faptul ca, neincadrandu-se in perioada care intra sub incidenta legii, cheltuielile facute de partide cu toate aceste actiuni nu se raporteaza Autoritatea Electorala Permanenta si, ca atare, este imposibil de controlat de unde vin si incotro se duc banii. Sursele de finantare
nu le poate cunoaste nimeni. Aceasta, deoarece nici Legea finantarii partidelor politice nu contine vreo referire la banii cheltuiti in precampanie.

METODE
Dincolo de actiunile cu mare vizibilitate intreprinse de partide, fiecare politician isi face campanie fara a astepta startul oficial. Iar dincolo de etalarea eventualelor performante si de avalansa de promisiuni, "greutatea" sta in cadourile facute alegatorilor, dupa cum s-a vazut din plin si cu ocazia alegerilor locale. De fapt, perioada precampaniei este cea mai propice, dat fiind ca in cele 30 de zile de campanie oficiala multe dintre actiunile lor ar fi catalogate cu usurinta drept mita electorala si ar constitui infractiuni.

Elena Udrea (PD-L) a impartit mii de sarmale si a facut curatenie intr-o scoala din sectorul in care va candida, pesedistii Gabriel Oprea si Anghel Iordanescu le-au oferit copiilor abecedare si manuale de matematica, iar premierul Tariceanu a "impartit" promisiuni de calculatoare si premii mai consistente pentru olimpici. Iar acestea sunt doar cateva dintre exemplele ultimelor luni. Adevarata "batalie" se va da insa dupa definitivarea candidaturilor si a colegiilor.

Niciun comentariu: