luni, 10 august 2009

Principele Radu Duda promite ca va ajunge in cateva luni la 20 % din intentiile de vot

rincipele Radu Duda, candidat la Presedintia Romaniei, promite, pe blogul sau, ca va reusi sa polarizeze 20 % din intentiile de vot ale romanilor, in urmatoarele cateva luni. Principele Radu aprecizaza ca cifrele vehiculate in presa induc in eroare populatia cu privire la adevaratele intentii de vot ale romanilor, si isi apreciaza cota electorala curenta la 10 % din intentiile de vot.
"Cifra reala care indica intentiile de vot pentru candidatura mea la alegerile prezidentiale din noiembrie 2009 este de 10%. A fost prezentata la 22 aprilie de sondajul efectuat de CCSB. In ultima vreme au aparut in presa cifre care induc in eroare cu privire la intentiile de vot ale romanilor la alegerile prezidentiale", considera Principele Radu.
"Am remarcat o ingrijorare la oamenii care ma sustin in mod entuziast pentru noiembrie 2009. Dar, am remarcat cu parere de rau ca si unii analisti politici importanti se lasa influentati de o manipulare efectuata destul de subtil si cu oarecari rezultate", aminteste acesta, pe blogul sau. "Unele manipulari sunt fine si trec neobservate, altele sunt masluiri grosolane. Dumneavoastra, insa, publicul, sunteti mereu un fel de cobai pe care se experimenteaza rea-vointa, dispret si egoism", noteaza Principele Radu.
"Nu ma astept ca rezultatul de 10%, cel real, sa fie prea mult facut public. Exista o mare neliniste privitoare la candidatura mea, iar puterea politica este foarte aproape de puterea economica si de cea mediatica. Eu insa sunt aproape de dumneavoastra, cei 22 de milioane de oameni care au nevoie de Romania altfel. Va rog, considerati-va liberi si stapani pe dumneavoastra insiva. Nu este adevarat ca sunteti prea simpli ca sa intelegeti mesajul meu. Nu este adevarat ca sunteti slabi, umili, manevrabili de catre isteti, smecheri si sugubeti. Nu este adevarat ca idealul meu pentru o Romanie respectata si profesionista este 'romantic' si ca el vine 'prea devreme'. Nu este prea devreme sa devenim, dupa 20 de ani din 1989, o tara mandra si respectata", le transmite Principele Radu simpatizantilor sai.
"Faceti ca acesti 10% sa nu ne fie furati si manipulati de nimeni! Nu mai dati voie aventurierilor sa se joace cu demnitatea si cu inima
dumneavoastra. Va promit ca, in urmatoarele 3-4 luni, acesti 10% vor deveni 20%. Vom face acest lucru impreuna. Am nevoie de dumneavoastra pentru aceasta", se incheie textul Principelui Radu.

Niciun comentariu: