Ministrul, între slugă şi hoţie

"Imunitatea
ministerială a început să semene cu o platoşă, cu un cec în alb sau, mai bine zis, cu indulgenţele papale care-ţi ştergeau automat orice păcat sau faptă săvârşită".

Asta pentru că, luni, Curtea Constituţională a decis că Ministerul Public va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi foştilor membri ai guvernului care la data sesizării au şi calitatea de deputat sau senator. Cum, de-a lungul scurtei istorii parlamentare postrevoluţionare, am avut de-a face cu un singur caz de ridicare a imunităţii - Gabriel Bivolaru - este greu de crezut că acest lucru se va repeta.

În acelaşi spirit de clică, de castă care nu se supune niciunei reguli, fiind imună la lege, ieri parlamentul a decis modificarea Legii răspunderii ministeriale. Mai exact, deputaţii au adoptat cu 188 de voturi „pentru“, 63 de voturi „împotrivă“ şi 3 abţineri proiectul de lege prin care se poate declanşa începerea urmăririi penale împotriva miniştrilor care sunt parlamentari numai cu aprobarea legislativului, deşi reprezentanţii PDL s-au opus. Mai pe româneşte, dacă ai fost ministru poţi să stai liniştit, nu vei păţi nimic indiferent cât de mult ai furat sau cine ştie ce combinaţii ai făcut. Te vor judeca colegii tăi parlamentarii, vorba Elenei Ceauşescu... În fapt, este vorba despre o altă contrareplică dată lui Traian Băsescu. Dacă, până acum, preşedintele putea cere cercetarea unui ministru, acum este nevoie de avizul Camerei din care face parte respectivul. Aviz care va veni la Sfântu’ aşteaptă! Termenul ministru vine din latină şi însemna iniţial servitor, adică sluga ce te servea la masă, iar ulterior a devenit „servitorul statului sau sluga interesului public“. Astăzi, în România termenul de ministru poate fi atribuit unui gangster care, după ce şi-a acoperit spatele printr-un mandat de parlamentar, ajunge în executiv. Şi nu va da niciodată socoteală pentru faptele sale oricât de josnice sau ticăloase ar fi. A fi azi ministru este visul oricărui delincvent, care ar da orice să nu fie pedepsit pentru infracţiunile sale. Un fel de drog al puşcăriaşilor, un ecstasy al deţinuţilor.

Acum să vedeţi afaceri, combinaţii! Ce termopane din China, ce slănină cu ţuică? Milioane de euro, dacă tot s-a dat drumul la imunităţi. Bani
serioşi, nu jucărie! Dacă, până acum, miniştrii mai aveau un pic de frică pentru că puteau fi trimişi în judecată de preşedinte, această barieră a căzut şi ea. S-a dat drumul la furat legal, iar ca niciodată mai mult devine actuală declaraţia lui Băsescu: „Corupţia stă la masă cu executivul“.

Într-o ţară normală, un ministru acuzat de corupţie se pune imediat la dispoziţia autorităţilor pentru a-şi demonstra nevinovăţia, pentru a-şi apăra onoarea şi cariera politică. Demnitatea lui şi a familiei sale. La noi, ministrul acuzat îşi caută scuze, se pune la adăpostul imunităţii, ţipă la televiziune că e persecutat politic, iar plozii îşi freacă mâinile de bucurie că „tata e băiet deştept şi a pus-o de bani“.

În timp ce unii au învăţat să fie slugă, la noi se comportă precum feudalii cu iobagii.