Partidul Bisericii

Chinuiţi de sărăcie, inechitate socială şi corupţie, mulţi dintre români îşi pun ultimele speranţe de mai bine în Dumnezeu. Biserica Ortodoxă, ca instituţie, a capitalizat o mare parte din încrederea oamenilor, pe fondul degradării constante a imaginii unor instituţii fundamentale ale statului.

Un asemenea fenomen social nu este de dorit. O recunosc, deopotrivă, şi preoţii, şi politicienii, dar numai timpul poate regla lucrurile. Asta nu înseamnă că trebuie să aşteptăm ca, odată cu creşterea nivelului de trai şi a gradului de civilizaţie, bisericile să se golească. Dimpotrivă!

Cei care se declară creştini, aşa cum o fac majoritatea conaţionalilor noştri, au obligaţia de a respecta legile ţării şi de a se implica în viaţa comunităţilor din care fac parte. Nu-i suficient să mergi la biserică zece minute, să te închini scurt, ca şi cum ţi-ai scutura de scame tricoul sau cămaşa şi să aprinzi câteva lumânări. A fi creştin înseamnă, în primul rând, să faci apel la conştiinţă.

Nu-i suficient nici să le vorbeşti oamenilor despre fapte bune, credinţă şi mântuire în Hristos, fără a te asigura, ca preot, că dincolo de pragul bisericii în care slujeşti aceste îndemnuri vor fi puse în practică. Nu ai voie să
adopţi un ton rigid şi iritat (tot ca preot) atunci când ziarele îţi semnalează nereguli în propria ogradă.

Deşi nu sunt politicieni, mulţi dintre ierarhii noştri se comportă aidoma lor. Ei sunt decuplaţi, precum liderii partidelor, de „realitatea din teren". Continuând pe această linie, „roadele" nu vor întârzia să apară: creşterea delincvenţei în rândul tinerilor, accentuarea crizei morale, diluarea sentimentului religios.

Faptul că preoţii au primit „liber" să candideze în alegerile locale nu schimbă nimic. Cei care speră că Patriarhia Română are resursele necesare pentru a lupta cu „sistemul" din interiorul acestuia se înşală amarnic. În primul rând Patriarhia, ca instituţie, trebuie să-şi rezolve unele probleme care încă sunt ascunse sub preş.

Apoi, ce garanţii poate avea Sfântul Sinod al BOR că, odată aruncaţi în vâltoarea politicii, clericii nu vor fi ademeniţi în diverse jocuri de interese? Asta cu atât mai mult cu cât campaniile electorale trebuie susţinute financiar
de cineva...

Şi, mai grav, ce te faci ca „păstor de suflete" dacă unii dintre enoriaşii tăi nu îţi împărtăşesc opţiunile politice şi îţi sunt contracandidaţi în alegeri? Ciudată este şi situaţia în care preotul nu e votat pentru că nu prezintă suficiente garanţii de competenţă.

Nu cumva există riscul ca Biserica, în ansamblu, să înregistreze prejudicii de imagine din această cauză? Iată doar câteva întrebări menite să-i determine pe clerici să se gândească de două ori înainte de a candida
la funcţii publice.