marți, 24 martie 2009

Vosganian lichidatorul pensiilor

Pensiile din Romania vor ajunge, dupa majorarea din ianuarie 2009, la un nivel atat de inalt, incat orice majorare, in afara indexarilor din corelarea cu salariul mediu, nu va mai fi sustenabila din punct de vedere bugetar, a declarat, ieri, ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian. "O data cu majorarea de la 1 ianuarie 2009, chestiunea pensiilor nu va mai putea fi subiect de campanie
politica. Peste acest nivel, orice majorare (in raport cu salariul mediu - n.r.) nu mai este sustenabila din puncte de vedere bugetar", a afirmat Vosganian. Insa, contrar celor spuse de ministrul Finantelor, nici macar actualul nivel al pensiilor nu poate fi sustinut. Mai mult, chiar ministrul Muncii, Paul Pacuraru a afirmat ca in 2009, bugetul asigurarilor de stat va trebui suplimentat pentru ca sa poata fi platite aceste majorari electorale ale pensiilor. Vosganian a aratat ca incepand de anul viitor, pensia medie va ajunge 66 - 70% din nivelul salariului mediu net, iar un raport mai inalt nu ar putea fi sustinut. Chiar daca ministrul Finantelor s-a laudat ca "in primele doua luni bugetul de pensii a suportat intregral platile, fara nici un leu din alta parte", in 2009 aceste pensii majorate vor fi suportate din alte taxe si impozite suportate de angajati si angajatori. Imbatranirea populatiei, lipsa fortei de munca si migratia acesteia, incapacitatea autoritatilor de a aduce inapoi muncitorii plecati peste granita vor pune si mai mult in dificultate sistemul
pensiilor de stat.

Niciun comentariu: